CONSTANZA BUZEA
(Rumanía, 1941-2012)
Poeta, una de los más famosos poetas de la Generación del 60, ex editora de revistas Anfiteatro (entre 1974 y 1989) y Rumanía literaria (desde 1990).
Constanza Buzea recibió el premio más alto de la poesía de Rumania, Premio Nacional "Mihai Eminescu" Opera Omnia (2001).
OBRA:
De pe pământ (EPL, 1963)
La ritmul naturii (EPL, 1966)
Norii (EPL, 1968)
Agonice (EPL, 1970)
Coline (Cartea Românească, 1970)
Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
Pasteluri (Albatros, 1974)
Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
Limanul orei (Eminescu, 1976)
Poeme (Albatros, 1977; antologie)
Ploi de piatră (Albatros, 1979)
Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
Foşnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
Pretext de conversaţie (Helicon, 1998; antologie)
Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
Netrăitele (Vinea, 2004)
Netrăitele II (Vinea, 2008).
Creştetul gheţarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009)
Premios literarios:
Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, în 2001.
Canto a la Rumanía Socialista
Desde el nacimiento de la mirada, y del oido, y de las manos,
desde cuando mi rostro formó el primer cielo en torno a ellos,
desde el sabor de la madrugada, y de la hoja, y del pan,
desde la primera aventura en la naturaleza y en las ideas.
Es algo que no termina de formar espuma en el agua,
de crecer en la fruta, de volar por el cielo.
Queda en mi cuerpo tanta nación como tuve bajo los párpados
desde el primer golpe de luz en mis oidos.
De heroes está llena nuestra tierra, con los heroes la mirada siente
más allá de mi misma representando esta tierra
con una llamarada de sangre seguida de palabras
que se encarnan en la idea de lo que soy.
Canto para siempre la pasión por lo nuevo
los muros como torres de los nuevos edificios
canto los veranos intimidados por una densa tierra de liras,
madurez de los campos, el polen de los amores vegetales.
Y cuando llega el futuro y la igualdad existe entre nosotros,
uno a la columna de hombres un cántico de brindis,
por la iluminada tierra heroica, patria socialista,
Rumanía, época de oro, espacio con fortalezas de fuego.
De este modo, los cuerpos con los que nacemos
y que durante la vida son alimentados sin pausa por la tierra,
son aquellas partes del pais, de su soberanía,
protegidas por aquellos que la conquistaron.
halou
dormi liniștit sub narcotic
nu te doare nu te chinui
vindecându-te
lângă tine și eu mă vindec
împrejurul nostru e un halou
rar fire de praf se depun
ca niște stele stinse la care
ne uităm ocrotiți
îți ascult sufletul
îți privesc mâinile
să nu te întuneci să nu te sperii
te duc în brațe lângă fereastră
păsări vin de-afară
păsări de abur vor să iasă
se izbesc însângerând vitraliul
se îndepărtează
pini negri sub brumă
o alee pierdută în nori
unde am mai trăit acest frig
când m-am mai temut ca acum
Întâmplări cu Lăcomel
Lăcomel se zgăibărase
Pe trei case caraghioase.
Prima casă era grasă,
Cu terasă făinoasă,
Cu burlane macaroane,
Şi scăriţă de alviţă.
Lăcomel, un coate-goale,
Pofticios după sarmale,
Cum stătea pe-acoperiş,
Ronţăind ţigla de griş,
A văzut un geam deschis,
Şi, sărindu-l, ce şi-a zis?
Să se uite ce mâncări
Ţin mămicile-n cămări,
Să se sature din toate
Bucăţelele sărate,
Din cârnaţii atârnaţii,
Că n-ajung la ei nici taţii.
Lăcomel e un pungaş
De piftii şi păpănasi.
S-a gândit o zi şi-o noapte
Cum să facă rost de lapte.
Laptele e pus la ger
Tocmai într-un frigider.
Întâlnindu-se cu-o vacă,
A-ntrebat-o cum să facă.
Vaca spre păşune-l mână,
Că acolo, zice dânsa,
Curge lapte, creşte brânză.
Da-n păşune, cum să zic,
Nici tu lapte, nici nimic,
A tot stat cu cana-n mână
Ca să-i dea vaca smântână.
De necaz şi de poftit
Lăcomel s-a-mbolnăvit.
Nici tu lapte, nici nimic,
Din grăsun şi din voinic,
A rămas o slăbătură,
Numai ochi, urechi şi gură.
Burta lui, ca pepenaşul,
Se scobise ca făraşul.
.